Cercetând la întâmplare netul am dat peste blogul “unei puştoaice” 
cu o imaginaţie ce zboară pe pereţi, îi umple de culoare şi le dă viaţă.
Am hotărât ! În momentul în care voi avea proprii mei pereţi nu am nici un dubiu că îi voi lăsă pe mâna ei….wait for it….stângă.
Tot respectul pentru ceea ce reuşeşti să realizezi, putere de muncă şi mai aşteptăm poze noi pe blog şi pe facebook :
http://www.facebook.com/PictezPereti
http://pictezpereti.wordpress.com/
Ţi-am declarat război!
N-am vrut, nu vreau şi n-o să vreau! Imboldul l-am simţit…a fost o sfoară ce-a fost mişcată cu pricepere dar mâna mea rămase inertă lângă corp.
Atunci când creierul devine doar un accesoriu, când nu discernem, nu luăm hotărâri şi ne lăsăm în permanenţă împinşi de la spate ne transformăm şi devenim marionete. Din când în când vrem să părem independenţi, ne revoltăm, simţim cu sforile ne rod încheieturile şi ne complacem în lumea asta.
M-ai perceput mereu ca pe cea care se pune de-a curmezişu şi nu vrea să asculte ce ai de spus, ca pe cea care nu poate fi responsabilă, nu se maturizează în veci, nu vrea să îţi asculte sfaturile, ai crezut că te urăsc şi m-ai transformat în duşmanul tău.
Surpriză! Te miră faptul că acum arunc cu noroi? Că te consider şi eu la rândul meu duşmanul meu? Că nu suntem prietene? E atât de grav că refulez? Cum poţi avea tupeul să îmi ceri să-ţi văd părţile bune când tu ai scos mereu în evidenţă că nimic din ce fac nu e suficient de bun pentru tine?
Cum ai putea să te împaci cu ideea că şi ce fac eu e bine când tu te-ai înconjurat de marionete şi s-a trezit cea mai mică şi mai nouă marionetă din arsenalul tău să îşi smulgă sforile, să se revolte şi să plece ???
Am încercat să-ţi demonstrez că există viaţă şi fără sfori, că uneori faptul că am păşit acolo unde am considerat eu fără vreo intervenţie de-a ta a fost un act de curaj dar consecinţele au fost pozitive. Am încercat să te fac să mă întelegi şi să mă accepţi aşa cum sunt, am vrut să mi te-apropii.
Am obosit!!!…te las în punctul în care te afli acum iar dacă mai târziu vei realiza că a recunoaşte că ai greşit nu-i un păcat ştii unde să mă găseşti…
Refulez….refulez….refulez…
…şi deja s-a transformat într-o durere fizică. Aş vrea să rup cu mâinile pământul doar să te aduc înapoi. Iar timpul, timpul, nu mă ajută. Când toată lumea din jurul tău te priveşte şi e convinsă că ţi-e mai bine, că ţi-ai revenit, găseşti puterea să le spui că simţi că nu exişti? Că în fiecare clipă ai lacrimi în ochi pe care le alungi mereu şi mereu şi mereu…
Am pierdut orice speranţă că îmi voi reveni. Zâmbesc şi râd, dar sufletul îmi plânge.
Nu ştiu să mă mai bucur, nu vreau de fapt. Pentru că simt că orice sărbatoare şi orice zi fără tine e doar un pas în plus pe un drum prăfuit şi plind de gropi.
Aş fi vrut să vin şi eu cu tine, ar fi fost tot una. Găseam în tine un exemplu chiar şi atunci când ai greşit. Am spus de prea puţine ori « iartă-mă » şi « te iubesc ! »
Retrăiesc orice moment petrecut cu tine ca prin vis. Şi nu mă pot obişnui cu gândul că undeva s-a tras o linie. Care e ultima amintire cu tine ?
Scuip cuvinte pe hârtie în speranţa că nu voi mai simti durerea cum mă arde prin vene, dar în zadar.
mi-e dor să mai spun…….tată……
citesc, privesc, ascult.
as vrea sa urasc!
De sus totul pare alb. De fapt, e totul negru. Suntem aceeasi, nu ne-am schimbat. Mintim cu acelasi zambet pe buze, etichetam si judecam atunci cand stim ca de fapt nu suntem cu nimic mai buni. Vrem sa uitam, credem ca am uitat dar pastram sub unghii fiecare molecula din noroiul ce l-am scormonit sa putem iesi la suprafata. Praful exista, ne acopera si teama ca orice miscare il poate scutura ne ingheata sufletul, sau ceea ce credem ca ar putea fi el. Nu stim sa pierdem, nu ne putem obisnui cu gandul ca ce a fost candva al nostru, acum poate fi al altcuiva. Rascolim, rascolim trecutul, in speranta ca vom mai gasi ceva de care sa ne agatam, ca vom reusi sa intoarcem timpul.
Ne asumam, recunoastem, dar…de fapt, mintim! ne mintim!
Pana si floarea din ghiveci se ofileste…
Amestesc de culoare…var si miros de fericire…
si daca plang, ma auzi?
si daca iti spun ca imi lipsesti, ma ajuta?
si cand iti spun ca imi pare rau, ma asculti?
nopti de nesomn si ganduri ce ma macina… de ce nu ma linistesti?
de ce-ai plecat fara sa-mi spui?
 | Pictez Pereti on Pictez pereţi :-) |
 | zanaciupercuta on Pictez pereţi :-) |
| Pictez Pereti on Pictez pereţi :-) |
| zanaciupercuta on Final de an, de-amar şi de… |
 | Anca on Final de an, de-amar şi de… |
